Revin intarziat cu 2 dintre semniariile de vineri: unul tinut de Crispin, Porter + Bogusky si invitatii sai: Ajaz Ahmed de la si regizorul Joe Pytka si celalalt de David Dorga despre The Tap Water Project, un proiect UNICEF. Sambata m-am refacut la screening-uri toata ziua...asa ca aici se cam opreste corespondenta Cannes Lions 2008. Multumesc pentru citit.

In caz ca se mai intreba cineva, ei bine, Bogusky nu se pronunta nici “BogUski”, nici “BogAUski”, ci “Bogaski”. Asa-i zice Chuck Porter si eu il cred pt. ca el e Porter-ul din Crispin Porter + Bogusky.

Din celelalte lucruri pe care le-am auzit la seminarul CPB:

- a intrerupe oamenii nu e tocmai un plan de marketing bun. Repet, a intrerupe oamenii nu e tocmai un plan de marketing bun.

- tehnologia ii ajuta pe consumatori sa ignore ce vor ei, pe de alta parte, le permite sa se implice voluntar si semnificativ in comunicarea brand-ului. Ca aceasta implicare sa se intample nu este evident suficient sa ai tehnologia, ci in primul rand o comunicare care sa starneasca interes. Si nimic nu-i intereseaza pe oameni mai mult, spune Porter, decat o poveste buna.

- o poveste interesanta este cel mai eficient purtator de mesaje cheie, pozitionari, beneficii si alte lucruri pe care le vrem transmise pentru ca: “There is no learning without emotion” zice Porter , citandu-l pe Platon!

De notat ca aici “povestea’ lui Porter diferita de “storytelling-ul” din seminarul Coca – Cola & Wieden + Kennedy. La ultimul, storytelling-ul este mai mult un model de comunicare: aleg o poveste si o livrez in episoade pe termen lung folosind mai mult logica hollywoodiana in promovare. La Porter, “povestea” se refera strict la content-ul comunicarii si se opune comuncarii clare, dar plictisitoare a unor beneficii.
Oricum, de retinut: un ad e atat de bun cat este povestea pe care o spune, nu tehnologia prin care e livrata.

Ajax Ahmed este fondatorul si presedintele AKQA, o companie a sarit de la 10 angajatio acum patru ani, la 400 anul asta, cand a si fost numita Agnetia Digitala a Anului in cam toate competitiile posibile. Puteti arunca un ochi pe work-ul lor la akqa.com.
Intereventia lui Ahmed a fost dintre cele foarte scurte. Am retin ca digital-ul nu este definit de tehnologie, ci in primul rand de tipul de idei implementabile datorita tehonologie. Ideile de digital au posibilitatea si ar trebui sa aiba particularitatea de a fi non-lineare si, implicit, interactive. A ignora asta si a reduce digital-ul la declinarea TV-ul pe net au fost catalogate de Ahmed drept "mediamediocrity". Afirmatia nu e tocmai inedita, dar mi-a placut termenul.

In final, a vorbit John Pytca, regizor-legenda, aplaudat la scena deschisa pentru cele 110 Cannes Lions castigati pana acum si pentru cele 2 glume pe secunda de discurs. Pytca a preferat sa ne arate spoturi pentru ca, zice el, ad-urile sunt despre povesti si spusul povestilor e ca spusul glumelor: unora pur si simplu le iese, altora nu. Dintre TVC-urile aratate, iata si cel mai scurt ad corporate din lume, un TVC de 10 secunde facut in anii '60 pentru Volkswagen. Nu gasesc spotul, dar o sa mai caut si revin.

David Droga a prezentat unul dintre putinele proiecte caritabile ale comunitatii de advertising: The Tap Water Project. Pe scurt, lipsa apei potabile este al 2 lea cel mai important children killer la nivel mondial. In Africa, 5.000 de copii mor zilnic din cauza lipsei apei potabile. In timpul asta, in restul lumii, apa este luata for granted si ,simptomatic, oferita pe gratis la restaurante. Pornind de la asta, proiectul initiat de Droga5 pentru UNICEF propune restaurantelor sa ceara 1 Euro pentru apa oferita inainte pe gratis. Toti banii se doneaza 100% UNICEF-ului.

Initial, campania s-a desfasurat intr-o sigura zi in restaurantele din NYC, insa treptat s-a imprastiat prin toata America si multe dintre agentiile de publicitate (Goodby, Wieden Portland, Publicis Dallas) au facut si implemntat pro bono campanii pentru promovarea The Tap Water Project, astfel incat proiectul nu mai este unul Droga5 , ci unul al comunitatii de advertising. Puteti sa urmariti evolutia proiectului si eventual sa va implicati la tapproject.org.

La Cannes, in fiecare zi sunt cam 4 evenimente simultan la orice ora intre 9h si 19h: ai seminar, workshop, Young Lions Masterclass si screening-uri. Presiunea e din ce in ce mai mare, “ce sa alegi?”, “oare dincolo nu era mai ok?”, “hai mai bine la Droga decat la Dru, ca cica nu a fost prea misto anul trecut”, la care se aduaga fara exceptie acest: “Pacat ca n-ai venit. A fost foooarte foaaarte tare”, chestie pe care am auzit-o, nu exagerez, de 4 ori azi.

Am trecut in final peste asta si m-am vindecat de angoasa mergand pe mana votantilor, care au bifat: Jean Marie Dru cu prezentarea “Big is beautiful”, Wieden + Kennedy si Coca Cola care au povestit despre: “The Happiness Factory” filmul si, in final, mult advertizat-ul seminar Dentsu, despre ce se intampla in publicitatea asiatica (cu referire la China, Japonia, India, si Singapore). Prezentarea Dentsu a fost in mare parte o insiruire de TVCs la care o sa link-uiesc dupa ce le gasesc pe toate. Pana atunci, despre celelalte 2 prezentari.

Jean Marie Dru, tatal Disruption-ul, a livrat de data asta o prezentare previzibila, despre cum clientii mari si agentiile lor multinationale au inceput sa fie si vor deveni din ce mai creative. Grand Prix-urile la film si presa de anul trecut au fost luate de P&G, respectiv Unilever. “Sufletul creativitatii la Cannes s-a schimbat progresiv si din ce in ce mai des premiile de creatie se duc spre clientii mari” zice Dru.
Urmeaza explicatia: clientii mari lipseau pana acum pentru ca safe advertising-ul functiona, azi nu se mai intampla asa si clientii au inteles asta. Point-ul este interesant si pe alocuri adevarat, insa gasesc foarte nefericit argumentul celor 2 Grand Prix-uri in conditiile in care niciunul nu avea in spate vreo investitie care sa demonstreze commitment-ul clientilor pentru creativitate si disponibilitatea de a miza pe creativitate all the way.

Dincolo de asta, cateva point-uri pro clienti mari raman totusi foarte valabile:

- brand-urile mari dau legitimitate unei idei: “Foarte probabil Evolution-ul nu ar fi luat Grand Prix daca nu era facut pentru Dove”.

- paradoxal, multe dintre idei supravietuiesc pe termen lung tocmai pentru ca sunt purtate de brand-uri mari, singurele care pot oferi si cantitatea si calitatea de care au nevoie ideile.

- faptul ca un brand mare a facut ceva nou este in sine de interes si adauga valoare unei campanii. Altfel spus, exista oameni care sunt interesati in primul rand de ce a mai facut un brand ca Nike sau Adidas, decat de ce idei noi au aparut in general.

- comunicarea se muta treptat, dar consistent spre cause related marketing pentru ca, iata, consumatorii moderni isi doresc mai mult sa ajute pe cineva decat sa primeasca un cupon de reducere. Doar un exemplu, P&G desfasoara mai mult de 4 campanii cause related la nivel modial, cea mai cunoscuta este campania on going pentru Pampers. Si doar companiile mari pot asigura succesul unei campanii de acest gen pentru simplul motiv ca doar ele pot vinde suficient cat sa stranga sume semnificative.

Finally, “The Happiness Factory” povestita de parintii ei de drept: Ivan Wicksteed, Global Creative Director Coca Cola si 2 Creative Directors de la W+K, unul global si unul londonez.
Clientul a explicat cum storytelling-ul, ca model de advertising, ( = campania de comunicare se transforma intr-o poveste livrata in episoade) rezolva multe dintre provocarile unui brand global spre deosebire de ruda sa cea mai apropiata, dar mai putin talentata: branded entertainment-ul:

- povestile sunt media neutral, nu e nevoie de un anumit mediu pentru a o povesti. Mai mult, adauga Wicksteed, in cazul “The Hapiness Factory - the movie”, audienta se autoselecta, nu a fost bombardata/obligata sa vada filmul. La polul opus, branded content-ul este TV centric, tocmai pentru ca obiectivul este de obicei awareness ( si atunci are nevoie de un mediu pe masura).

- povestile spuse de brand-uri construiesc mitologia brand-ului respectiv. In cazul “The Hapiness Factory”, toata povestea se invarte in jurul bauturii/ elemente despre brand pot fi oricand inserate fara sa deranjeze spre deosebire de branded entertainment, unde brand-ul doar semneaza ceva.

- povestile nu se termina niciodata, pot fi spuse pe termen lung si foarte lung, spre deosebire de branded entertainment, care functioneaza doar pe termen scurt, in special celebrity endorsement-ul. Si aici exemplul a fost chiar Pepsi. Ideea e ca “The Happiness Factory” sa fie exploatata in continuare ( “in jur de 20 de ani daca ne facem treaba bine”, estimeazaWicksteed) astfel incat sa devina inca una dintre povestile Coca Cola, asa cum sunt Mos Craciun si Ursii polari.
Interesant e ca nimeni din echipa nu si-a asumat storytelling-ul ca model de la inceput. Initial a fost un TVC de success si abia apoi a venit ideea/necesitatea continuarii ei. Si mult mai apoi a venit si acesta rationalizare si teoretizare a succesului.

- impresionante sunt si rezultatele: 100 miloane de personae care au vazut filmul in primele 2 luni de la lansare, filmul a rulat mai apoi in peste 100 de tari si, poate si mai interesant, ad-ul initial a scorat ca cel mai bun ad testat vreodata de Millward Brown. Ha.

Acum c-am trecut in a 2 a jumatate a festivalului, semniariile sunt din ce in ce mai bune. Am auzit azi aplauze, intrebari din public la final si am stat chiar la coada sa intru la seminar. Partea mai proasta e ca acum trebuie sa ajungi in sala au aprox juma’ de ora inainte ca sa prinzi loc. Daca nu, stai cu intarziatii ciorchine pe holuri in jurul unor ecrane, pe care se transmite live din sala.

So, din programul de azi: proaspat castigatori de Grand Prix, 42 Entertainment despre Alternative Reality Gaming, Laura Desmond, Global CEO Starcom MediaVest Group + ineditul Dr. Clotaire Rapaille, autorul bestseller-ului “The Culture Code” si, in final, case study-uri Wildefire cu Leo Burnett si Contagious.

In foto: 2 dintre icon-urile Cannes-ului: Charlie trist si un cuplu inteleg consacrat mama-fiica.

42 Entertaiment au dat o lectie de interactive azi la Gala si au obtinut Grand Prix-ul venind nu dintr-o agentie de advertising si nici dintr-una de digital, ci dinspre productie de content. De fapt, 42 Entertainment e o amestecatura de agentie si studio de gaming plus casa de productie si events. Compania s-a specializat in ceea ce numesc Alternative Reality Gaming (ARG), niste jocuri branded net based, dar cu puternice ramificatii offline. Sunt jocuri cu poveste, in care organizatorii ofera o serie de indicii pe care evident comunitatea de gameri trebuie sa le urmeze pentru a afla si rezolva intriga povestii. Pe langa proiectele mai vechi : I love bees, The Beast, The Vanishing Point (pentru lansarea Windows Vista), au prezentat azi si 2 proaspete: “I believe in Harvey Dent” (un joc construit in jurul unei campanii pentru un candidat fictiv), “Why so serious?” (dezvoltat pentru lansarea filmului “The dark night” si, marele castigator al serii, proiectul Year Zero pentru promovarea albumului omonim Nine Inch Nails.
Dincolo de case study-uri, cateva snapshots despre ARG asa cum le-am notat din prezentare:
- ARG este ”a pull, not push experience” in sensul ca jucatorii sunt cei care descopera atat jocul, cat si produsul/rolul produsului advertizat in joc. De obicei, jocul incepe cu un site pe care sunt postate primele indicii, iar adresa site-ului este plasata undeva offline (au folosit tricouri, bani, usb-uri “uitate” prin toalete etc) si asteapta sa fie descoperita. Evident, doar niste persoane foarte curioase ar lua o fraza pe care nu o inteleg si ar cauta-o pe google ca sa se lamureasca. Asta fac doar gamerii, care, astfel, se si autoselecteaza.
- mai mult, facand efortul sa descopere si avand sentimentul ca ei sunt in control, gamerii dezvolta “a sense of ownership” fata de joc, jocul devine al lor ( nu al unei companii care incearca sa le vare pe gat un produs). Ce mi se pare aici foarte interesant, e ca totul se bazeaza nu doar pe curiozitatea unor oameni, ci si pe faptul ca vor cauta pe net orice nu inteleg, astfel incat sa ajunga la site-ul de start. Niciuna dintre adrese nu apare cu www. si .com , ci doar ca o insiruire de cuvinte (“why so serious?”, “ilovebees” etc).
- un ARG nu se joaca individual, ci gamerii trebuie sa formeze o comunitate pt a putea urmari indiciile si , mai mult, e nevoie cateodata atat de o comunitate offline, cat si de una online. Inteligenta colectiva, “The Hive Mind”, este cea care face jocul cu adevarat interesant. Au existat cazuri in care comunitatea de gameri a rezolvat in doar 2 zile probele gandite sa dureze pt o saptamana sau au reusit sa traduca in doar 40 de min un indiciu scris intr-un foarte foarte rar dialect de prin India.
- audienta unui ARG este segmentabila: exista core playerii (cei foarte foarte activi, care descopera jocul, initiaza, organizeaza si coordoneaza comunitatea), jucatorii activi, jucatorii casual si persoanele doar aware.

Prezentarea a avut 2 parti: una didactica sustinuta de CEO-ul Global StarcomMediaVest si ceea ce parea mai mult un numar de stand-up comedy despre antropologie, sustinuta de invitatul vedeta: Dr. Clotaire Rapaille (fot0).

Partea didactica a continut o serie de learning-uri despre lucrurile de care ar trebui sa tina cont brand-urile din categoria personal atunci cand vorbesc cu femeile, respectiv cu barbatii. Recunosc, nu mi-au fost clare chiar toate recomandarile, dar dintre ele enumar:
- in comunicarea personal care catre femei: contactul e mai important decat content-ul (exista locuri , nu putine, in care femeile nu vor sa auda mesaje despre absorbante, epilat si ingrijire personala in general); femeile prefera sa converseze despre aceste subiecte, decat sa li se “predea” despre ce si cum ar trebui sa faca (implict comunicare trebuie sa ofere un cadru conversational si, de aici, recomandarea de a nu abuza mediile de masa, pentru acestea nu sunt dintre cele conversationale).
- in comunicare personal care pentru barbati: comunicare ar trebui sa fie educativa, pentru ca atunci cand vine vorba de grooming, barbatii asteapta inca indrumare si coaching de la brand-urile din categorie plus reasigurare ca grooming-ul nu-i demasculinizeaza.

Discursul des intrerupt de aplauze al Dr. Clotaire Rapaille este greu de povestit, ca orice numar de stand-up, asa ca o sa ma rezum la a mentiona una dintre observatiile inedite : toaleta este singurul loc in care oamenii pot refuza lumea/se pot sustrage fara sa se simta vinovati. In rest, va recomand cartea.

In fine, a ramas prezentarea Leo Burnett & Contagious, plina ochi de case study–uri dintre cele progresiste : Sony Bravia Foam City, Nike +, Canon Photo 5, Prodis pentru copii afectati de sindromul Down, Coca Cola special OOH Tokyo, case-uri pe care le gasiti in mare parte pe arhiva - blog Leo.

Am avut de curand ocazia sa lucrez pentru prima data la un proiect de cercetare care a inclus desfasurarea unor focus grup-uri online. A fost o experienta interesanta cu multe lucruri de invatat. Primele observatii legate de acest tip de interactiune ar fi:
- participantii la research sunt mai relaxati decât in cazul grupurilor obisnuite si, prin urmare, sunt parca ceva mai dipsusi sa stea de vorba. Motivul este probabil acela ca ei se afla in propria lor locuinta, la confortul propriului calculator. Deci, safe.
- ghidul de discutie trebuie sa fie cu cca. 40% mai scurt decât un ghid obisnuit de focus grup. Motivul este acela ca interactiunea online este ceva mai lenta decât cea din grupurile offline. Avantajul online ar fi acela ca se poate trece peste partea de „incalzire”.
- contrar asteptarilor initiale, se pare ca oamenii nu se plictisesc in camera de grup pentru ca se simt ca si când ar fi pe chat. Nu trebuie insa abuzat de exercitiile in care raspunsurile trebuie sa vina „pe rand”. Legat de acest aspect, o observatie interesanta ar fi aceea ca lucrurile bune de notat apar atunci când raspunsurile respondentilor se suprapun unul peste altul, referindu-se unele la altele, aparent haotic.
- un numar de participanti mai mare de 6 devine greu de controlat, iar mai mare de 8 este aproape imposibil de controlat. Numarul ideal pare acela de 5.
- ghidul de discutie trebuie redactat foarte informal si pastrat ca punct de referinta pe parcursul discutiei. Interactiunea cu participantii nu trebuie sa fie un copy + paste dintr-un document Word.
- analiza grupului este mai usor de facut. La final exista toate verbatimele deja scrise. :)
- marele dezavantaj fata de grupurile offline este acela ca lipsesc prajiturile din spatele geamului-oglinda. :)

O veste buna pentru cei care s-au confruntat cu problema recrutarii persoanelor cu venituri peste 1000 EUR si care nu sunt dispusi sa ajunga intr-o locatie pentru a participa la o discutie despre un produs. Se pare ca online-ul e o alternativa viabila.

Astept cu interes urmatoarele grupuri. Cred ca vor iesi lucruri frumoase. Sper ca voi avea si alte concluzii.

2008 e primul an in care s-a amenajat la Cannes o zona dedicata tinerilor industriei ( Young Lions) marcati cu badge-uri galbene. In Young Lions Zone se sta pe designer chairs, se bea triple expresso contra mahmurelii si se asista la aceste special Master Classes.

Printre ele, azi la 10h, a inceput Living Naked cu Paul Woolmington, unul dintre fondatorii Naked Communications. Naked e o multinationala cu statut inedit: nu sunt nici agentie de comunicare, nici de media, ci o amestecatura. Ei recomanda un mix de canale media si cateodata si idei de implementat pe canalele respective, insa nu vand propriu zis spatiu, ceea ce le ofera clientilor garantia ca-si cheltuie nepartinitor bugetele intru binele exclusiv al brandului.

Prezentarea s-a invartit in jurul ideii ca e mai bine daca atat ideile, cat si agentiile sunt media neutral si a pus pe slide-uri cateva ganduri de notat:

1.o evolutie a modelelor de comunicare: de la advertising idea - facuta special pentru TV si apoi declinata in toate mediile ( chiar daca nu functiona obligatoriu peste tot) la deja cliseistica Big Idea – o rebotezare a advertising idea ca reactie la schimbarea peisajului media (practic o advertising idea media neutral pt a marca declinul TV ca mediu principal) si, in fine, la ceea ce Woolmington numeste "behavioural idea": ideea de comunicare se transforma in idee de business, care, dupa implementare, e apoi exploatata in comunicare (Amazon a oferit livrare gratuita pt anumite regiuni, Virgin Airlines a oferit masaj etc. , toate ca raspuns la un brief de comunicare si toate concretizate in final intr-o campanie).

2.creativitatea nu mai e azi un produs, ci devine un proces prin implicarea consumatorilor. Advertising-ul ar trebui de aceea sa devina storytelling.

3.Google nu a contribuit doar la democratizarea media, ci a devenit un sistem de management al reputatiei. Si asta pentru orice brand este exact ceea ce omemnii spun/cred ca este. De aici relevanta brandtags.net si ideea de a culege feedback despre Cannes la cannestags.com.

Am fost azi si la prezentarea celor de la Profero (printre care si Lordul David Puttnam), care au gasit o intrebare interesanta insa nu si vreun raspuns (ceea ce oricum in contextul nivelului celorlalte semniarii nu e totusi putin lucru). Intrebarea a fost: Daca avem 1.4 miliarde de persoane pe net si doar cateva milioane pe facebook, twitter, youtube, myspace si platforme asemanatoare, unde exact isi petrec timpul pe net ceilalti? Cum este deci acest mediu folosit de consumatorul mainstream de net si cum ne putem folosi de asta?

Azi am vazut si cateva dintre shortlisturile anuntate. Multe, foarte multe ghost-uri e adevarat, insa dintre cele bune, adica dintre cele care cu o investitie in spate se pot transforma oricand in case-uri de eficienta. De fapt, nu vad de ce Cannes-ul nu ar putea functiona exact asa, ca research de pretestare: submiti un ghost si, daca ia vreun premiu, il transformi in campanie nationala. Mai bine oricum decat sa faci 4 focus grupuri.

Pe langa vazutul shortlisturilor, va mai recomand sa va logati pe canneslions.com si sa le urmariti contentul (au filmulete cu semniarii/workshopuri, interviuri si multe multe poze).

foto – ceva intre sand art si business contextual, ieri in Cannes.

30 de min in care cei de la Proximity au inghesuit vreo 500 de ore de research, desfasurat in 18 tari, inclusiv Romania. Subiectul: generatia celor nascuti in anii ’70 (mai exact intre ’66 si ’76), o generatie pierduta printre poate prea amplele discutiile despre cei care s-au nascut fie inainte de ei (baby boomers), fie dupa (millenals).

Este vorba despre ultima generatie care n-a avut internet in copilarie si ultima care a prins Razboiul Rece. Ei sunt cei care se declara “busy, but happy with it”, cei pentru care tehnologia este un tool, nu un mod de viata si cei care, mai important, se declara fericiti, desi au fost catalogati ca o generatie dezamagita sau chiar ratata …in fine, ei au azi putin peste 30 de si ne populeaza masiv brief-urile. Departe de a fi un raport detaliat, prezentarea Proximity a inclus si o incercare de segmentare, conturand 3 subgrupuri:

1. The cruisers: dreamers, urbani, eclectici, refuza constient mainstream-ul – de la brand-uri la stil de viata - , sunt mai degraba definiti in general de ce NU sunt/fac sau vor: nu sunt nationalisti, nu respecta autoritatea formala, nu vor sa fie in touch 24h.

2. The nesters: au o viata mai degraba insulara, si-au construit o lume bine definita, cu granite stabile si greu de trecut. Il cunosc pe portar, pe bacan, pe cel de la magazinul de inchiriat CD-uri si au un grup relativ restrans de prieteni buni. Cum isi petrec cel mai mult timp cu aceeasi prieteni, riscul de a se plictisi este foarte ridicat si de aici , aparent paradoxal, sunt foarte preocupati de entertainment : sunt consumatori de jocuri, gatesc ca hobby, isi aranjeaza casele astfel incat sa fie potrivite pentru petreceri si alte reuniuni festive.

3.”Totul pentru copil”: Au copii mici si au devenit brusc conservatori/foarte putin toleranti. Cred ca traim intr-o lume din ce in ce mai periculoasa si competitiva. De aici, pe de o parte contruiesc pentru pustii lor un bubble ( in care nu exista McDonalds, TV si alte lucruri rele), pe de alta parte, sunt foarte exigenti cu pregatirea lor si ii bombardeaza cu lectii/cursuri de toate felurile.

Prezentarea s-a incheiat destul de brusc si concluzia mi-a scapat, insa imi e din ce ce mai clar ca nu vom avea niciodata destul research exploratoriu.

Design Drives Desire
In deschidere, leit motivul discursului designerilor comerciali: functionalitatea. In design, spune CDul Landor, estetica rezolva probleme, frumosul e util.

In rest, lectiile seamana izbitor cu cele de advertising:
- diferentierea relevanta este obiectivul suprem in design-ul commercial. Trebuie deci sa arati altfel, dar cu sens.
- sensul nu este dat exclusiv de functionalitate, ci si de coerenta cu brand-ul (si aici Jaguarul cu 5 usi e dat ca exemplu negativ).
- nu esti destul de altfel daca nu polarizezi, daca nu starnesti reactii, pareri, discutii. Talkability -ul este si aici indicator cheie.

Inca 1 observatie cumva off topic: nu inceteaza sa ma mire cum utilizatorii Apple sunt in continuare prezentati ca niste foarte tineri, disproportionat de entuziasti si in general mai degraba ciudatei. Asta in conditiile in care atat speaker-ul, cat si un sfert din audienta aveau in fata chiar in timpul prezentarii un mac si, dureros de evident, aproape nicio legatura cu profilul de pe slide.

On Top Down Under – Revolutionizing Mobile Entertainment

25 de minute in loc de 45 si o prezentare de companie (Tesla/BigPond) cu iz PRistic in loc de invataturi despre mobile entertainment. Am cumva sentimentul ca am aflat mai multe din descriere seminarului de pe site decat din seminarul propriu-zis. 3 lucruri tot am notat si prefer sa le prezint deconteztualizat (exact cum au fost livrate):
- industria de mobile content din Australia e dominata de publisherii reuniti sub Tesla, cea mai mare retea de telecom din tara. Cum content-ul tine de aceeasi mama, informatiile despre cine, ce, cand, cat de des si cat de mult consuma sunt toate centralizate si folosite pentru a optimiza targeting-ul campaniilor de comunicare. SF pt Romania.
- in timp ce TV-ul canibalizeaza din bugetul de radio, online-ul din bugetul de TV, advertising-ul pe mobil singur nu canibalizeaza din nimic. Aici au lispit si sursa informatiei si explicatia. Intuiesc ca point-ul era despre cum advertising-ul pe mobil democratizeaza spatiul media si naste advertiseri debutanti.
- userii de mobile content cheltuie (= platesc catre compania de telecom) cu 45% mai mult decatr non-userii.

Cam asta. Fug acum la screening-ul de film pt categoria Cosmetisc & Beauty si apoi la seminarul 2: Design Drives Desire cu Peter Knapp, Executive Creative Director Landor Associates. Sper la niste case study-uri.

Prima zi a Cannes Lions s-a suprapus anul asta cu ultima zi a competitiei ecvestre Cannes Jumping Intenational Contest. Evenimentele se cam bat in branding si ma tem ca citylight-urile saltaretilor sunt inca ceva mai vizibile decat stegulete publicitarilor. Si chiar asa subreprezentate, steguletele sunt oricum mai numeroase decat publicitarii prezenti momentan aici. In fine, cu sau fara audienta, maine se da startul la seminarii, iar eu o sa asist sigur la cele 3 castigatoare in urma votului vostru, adica la:

1. On Top Down Under – Revolutionizing Mobile Entertainment
By Justin Milne, Group Managing Director, BigPond, Telstra
Topic: The head of BigPond (a division of Australia’s largest telecommunications company, Telstra) explains how media entertainment is now a key strategy for mobile phone operators in Australia.

2. Design Drives Desire
By Peter Knapp, Executive Creative Director Landor Associates
Topic: The primary objective of brand design is wooing consumers’. Design should be placed at the heart of all brand communication.

3. Values Based Marketing ( Or What Comes After Dove And Belief Based Advertising)
By Rachael Heapps, Chief Creative Officer, Rapp Collins North America
Topic: Our current 'greening', global warming or world citizenship are really just manifestations of a much bigger trend: a willingness to trade-off the traditional Business School formula for 'Value' for a new formula where the V stands for 'Values'.

De sambata incepe pentru a 55 oara Cannes-ul. Dupa 5 ani de vazut festivalul pe net, anul asta o sa fiu acolo si intentionez sa profit de asta pentru a aduce online partea care mi-a lipsit cand il urmaream de acasa:
seminariile, workshop-urile, expozitiile si petrecerile.

Anul asta incercam o transmisiune directa de la Cannes Lions 2008. O sa povestesc despre vreme, despre cum se distreaza publicitarii chinezi, despre daca apare sau nu Boguski, si , mai ales, despre ce vor zice Jean Marie Dru, Chuck Porter (Crispin Porter + Boguski), Benjamin Palmer (The Barbarian Group), Paul Woolmington (Co-Founder Naked Communications), Sir Martin Sorrell (CEO WPP), Tom Bernadin (CEO Leo Burnett), Ajaz Ahmed (Founder AKQA), Michael Conrad si altii.

In punctul asta clar nu e decat ca nu sa pot scrie chiar despre toti ceilalti, asa ca apelez la voi sa mi faceti program votand pentru seminariile si workshop-urile despre care vreti mai tare si mai tare sa cititi. Transmisunea directa e deci pe baza de vot si regulile sunt cam asa:

- accesati linkul de aici
- cititi descrierea evenimentelor shortlistate deja de
mine (cine despre ce vorbeste)
- si votati cel mult 3 evenimente pe zi.
- reveniti apoi sa vedeti castigatorii fiecarei zile
- si apoi in fiecare zi pentru a citi/vedea despre cum
a fost/ce se intampla pe la Cannes.

Spor.

Trebuie sa recunosc ca ma simt vinovat pentru ca nu am reusit sa mai gasesc timpul necesar pentru a actualiza planning.ro cu materiale noi si pentru a scrie pe blog. S-au intamplat multe evenimente legate de planning de la ultima scriere. Effie ar fi un exemplu. Insa trag nadejdea ca lucrurile se vor schimba cat de curand si ca planning.ro va redeveni cel putin la fel de activ cum a fost imediat dupa lansare. Mi-am propus asta si sper sa o pot face.

Nu voi fi singur in acest proces asa ca stay tooned! planning.ro va redeveni un instrument util.

Image courtesy of Harpagonis